Brazde în toamnă.
Înşiruire lungă.
Cărare spre rod.
De câţiva ani n-am mai văzut, cum se spune, la faţa locului, arături de toamnă. În octombrie anul acesta un vecin ne-a arat cu tractorul pământul pe care îl cultivăm anual la Malin.
O chemare, nu aş spune atavică, pentru a nu părea că rostogolesc formulări bombastice, ci mai degrabă una din copilărie, m-a determinat să mă duc şi eu să văd cum se ară pământul.
Când m-am apropiat de suprafaţă arată mi-am adus aminte de versul lui Octavian Goga, ,,Eu le vedeam înşiruirea lungă” din poezia ,,Clăcaşii”. Acesta s-a combinat cu o amintire din copilărie, din primii ani ai colectivizării agriculturii, prin 1963,1964. Locuiam în Chintelnic, la cantonul CFR nr.41. Pe şesul dintre cele două căii ferate, cea înspre Beclean şi cea înspre Luduş, a apărut într-o zi de primăvară un tractor pe şenile, marcă sovietică. Tractoristul ne permitea şi nouă, cei câţiva copii care ne-am adunat în jurul ,,maşinăriei”, să conducem tractorul. Brazdele erau lungi, de un kilometru. Începuse să funcţioneze colectiva agricolă din localitate şi pământul trebuia unificat, haturile, răzoarele care marcau propietatea privată , trebuiau să dispară.
Încercam să înlătur amintirile copilăriei, rezultat probabil şi al activării pe moment a ,,memoriei involuntare”, privind ,,rana pământului” din faţa mea.
,,Cărările negre” se înşiruiau şi plecau parcă într-o lungă călătorie spre viitorul rod. Dinspre pădurea din preajmă un vârtej zglobiu de vânt a adus pe sus înspre noi o horă de frunze.
Era toamnă, era octombrie pe sfârşite şi pământul din faţa mea îşi etala pletele de ţărână ca pe nişte rădăcini din capetele cărora se vor înălţa grâul, porumbul, cartofii, legumele, zarzavaturile.
Vorba poetului George Topârceanu: ,,Octombrie-a lăsat pe dealuri” şi ,,înşiruirea lungă” a brazdelor de toamnă, ca o promisiune de rod.
Ion Radu Zăgreanu
duminică, 24 octombrie 2010
marți, 12 octombrie 2010
Credinţa în acţiune
,,Dar ţinta Agrului, ca şi a tuturor societăţilor creştine asemănătoare, nu este numai apărarea Bisericii, ci şi creşterea şi întărirea credinţei şi vieţii religioase între membrii ei.”
(Ion Agârbiceanu)
În 23 decembrie , Papa Pius al XI-lea proclama ,,Acţiunea Catolică”, un program care îi îndemna pe laici să se angajeze în opera de apostolat a Bisericii, ,,pentru a aduce omenirea iarăşi la Cristos...pentru a face să pătrundă spiritul creştin în toate fibrele şi manifestările vieţii omeneşti, publice şi particulare...pentru reîncreştinarea societăţii cu toate elementele şi cu toţi factorii ei”.
,,O reluare a ideii de Acţiune Catolică în Biserica Greco-Catolică din România”( Anton Rus) a fost AGRU, Asociaţia Generală a Românilor Uniţi, constituită în toamna anului 1929 la Blaj.
AGRU a funcţionat până în 1948, când preşedintele lui de atunci, profesorul dr.Coriolan Tătaru, titularul catedrei de dermatologie de la Facultatea de Medicină a Universităţii ,,Babeş-Bolyai” din Cluj, a fost obligat de colonelul de securitate Crăciun, să citească în faţa unei adunări strânsă cu arcanul, declaraţia de autodizolvare a acestei asociaţii, ameninţat fiind cu ,,celula” închisorii. Ajuns acasă, profesorul cade bolnav şi moare după puţin timp în urma unui atac de inimă.
După evenimentele din 1989, la 10 mai 1990, profesoara univ. Viorica Lascu, fiica academicianului Alexandru Borza, reia activitatea AGRU, iar la 14 mai 1990, Mitropolitul Alexandru Todea binecuvintează Asociaţia şi aprobă unele modificări ale vechiului ei Statut.
Istoricul şi importanţa acestei asociaţii sunt prezentate de lectorul univ. dr. pr. Anton Rus în volumul ,,Credinţa în acţiune”-,,O introducere în istoria Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi AGRU (1929-1948)”( Editura ,,Galaxia Gutenberg”, 2009).
Lucrarea este una de ,,pionerat”, o ,,introducere la o necesară istorie a AGRU”(Alin Tat-,,Cuvânt introductiv”). Ea trasează ,,reperele fundamentale”(Alin Tat), creionează ,,imaginea de ansamblu”(Alin Tat) a AGRU-lui în perioada 1929-1948, dând răspuns ,,unui interes teologic, istoric, pastoral şi cultural”(Alin Tat).
Legea Cultelor din 1928, nevoia apărării intereselor Bisericii Greco-Catolice în faţa ,,ofensivei” ortodoxe, cât şi transpunerea practică a ,,Acţiunii Catolice” a Papei Pius al XI-lea, au impus organizarea laicilor ,,într-o asociaţie piramidală centralizată”( Anton Rus).
Congresul de constituire AGRU s-a desfăşurat la Blaj în 23 noiembrie 1929. În cuvântul său primul preşedinte ales dr. Valer Pop, avocat din Bistriţa, îndemna pe participanţi să apere biserica, să adâncească viaţa sufletească, să intensifice educaţia religioasă a tineretului, să combată curentele cu caracter sectant, să-şi îndrume viaţa potrivit eticii creştine, ,,în sentimentul iubirii de neam şi de patrie”. Congresul, patronat de mitropolitul Vasile Suciu, a publicat şi ,,statutele” asociaţiei.
AGRU milita pentru implicarea intelectualilor pentru cauza bisericii, asociaţia fiind în afara politicii. Singura politică în AGRU ,,este cea a crucii”, afirma dr. Iuliu Haţieganu.
Capitolul III al lucrării descrie congresele generale anuale ale AGRU, prevăzute în statut a se ţine în luna septembrie. În duminica Tomii se ţineau adunările generale în parohiiu, congresele diecezane având loc între Paşti şi Rusalii. În 1936 nu s-a ţinut congresul AGRU, iar în 1940 şi 1941 ele nu au mai avut loc din cauza stăpânirii maghiare şi a Dictatului de la Viena. După 1942 nu s-au mai organizat alte congrese AGRU.
Încă de la Congresul de la Sighet(1930), activităţile AGRU încep să fie atacate de confraţii bisericii surori. La Congresul de la Oradea(1931) se pune problema presei religioase, iar Congresul de la Aiud(1932) se decide editarea lunarului Buletinul ,,Agru”, se suspendă obligativitatea cotizaţiilor membrilor ajutători. La Congresul de la Dej(1933) se infiinţează ASTRU şi se doreşte numirea unei persoane dedicate exclusiv AGRU-lui. Congresul de la Lugoj(1934) sesizează ,,neglijarea Bisericii Greco-Catolice la serbările naţionale”(ca şi în prezent), se preocupă de românii din secuime, se propune instituirea unei Duminici a Presei. Congresul de la Carei(1935) protestează împotriva atacurilor la adresa Papei şi semnalează tentativele de ştirbire a graniţelor de Vest ale ţării. În moţiunea Congresului de la Satu Mare(1937) se reafirmă ataşamentul faţă de Sfântul Scaun, faţă de Tronul regal. Congresul de la Cluj(1938) obiectează împotriva atacurilor la adresa Bisericii Greco-Catolice, evidenţiază ,,monopolizarea a tot ce este românesc pe seama ortodoxiei”( ca şi în prezent). La Congresul din 1942 de la Blaj a fost sărbătorit scriitorul Ion Agârbiceanu, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de viaţă.
AGRU, pe lângă aspectele pozitive în activitatea lui, a suferit uneori de incoerenţă organizatorică, nu şi-a respectat şi pus în practică totdeauna deciziile luate, a fost perceput ca o ,,asociaţie mai degrabă elitară”.
Din 1943, revista ,,Unirea” de la Blaj iniţiază rubrica ,,Colţul AGRU” În capitolul V sunt semnalate şi interferenţele dintre asociaţiile religioase greco-catolice şi cele orodoxe, ,,Oastea Domnului” şi ,,Frăţia Ortodoxă”, sperându-se într-o sinceră colaborare care nu prea s-a materializat faptic.
Sintetic este prezentată viaţa şi activitatea preşedinţilor AGRU: Valer Pop, generalul Dănilă Papp, profesorul Coriolan Tătaru. Dintre personalităţile AGRU s-au remarcat scriitorul Ion Agârbiceanu, teologul Aloisie Ludovic Tăutu, Alexandru Borza, fondatorul Grădinii Botanice din Cluj.
Lucrarea pr. Anton Rus este sinteza necesară care jalonează coordonatele esenţiale referitoare la ceea ce a însemnat AGRU în perioada 1929-1948. Ea va deveni ,,bibliografia” necesară pentru cei care se vor antrena în renaşterea acestei asociaţii laice.

luni, 11 octombrie 2010
Întâlnirea anuală a Consiliului Director Naţional AGRU-Zalău 2010
În zilele de 1 şi 2 octombrie 2010, s-a desfăşurat la Zalău, în parohia ,,Sfânt Familie”, Întâlnirea anuală a Consiliului Director Naţional AGRU (Asociaţia Generală a Românilor Uniţi).
Tema reuniunii a fost: ,,Laici în serviciul Bisericii” şi a avut ca motto textul următor: ,,Faceţi-vă o datorie de a trăi în pace, de a vă vedea de treburile voastre, aşa cum v-am pus în vedere, ca purtarea voastră să fie vrednică de cinste în ochii celor din afară”( 1 Tes. 4, 11-12).
Au participat 16 delegaţii din Eparhiile de Maramureş, de Oradea, de Lugoj, de Cluj-Gherla, din Arhieparhia de Alba-Iulia şi Făgăraş, absentând reprezentanţi din Vicariatul de Bucureşti.
Vineri, 1 octombrie a.c. participanţii întâlnirii au fost întâmpinaţi de preotul Valer Părău, parohul bisericii ,,Sfânta Familie”, au asistat la Sfânta Liturghie, după care a avut loc un viu dialog cu reprezentanţii AGRU din protopopiatele Şimleu, Zalău şi Supur.
Sâmbătă, 2 octombrie, după Sfânta Liturghie şi micul dejun, s-au derulat lucrările propiu-zise ale întâlnirii. Ele au fost deschise de conf. univ. dr. Alin Tat, preşedintele AGRU. S-a citit mesajul pr. Vicar drd. Coriolan Mureşan, asistentul spiritual naţional AGRU care a subliniat rolul important al AGRU-lui, ,,de protagonist al apostolatului laic”, de ,,apărare a drepturilor Bisericii noastre martire, de preocupare pentru reînfiinţarea vechilor parohii greco-catolice şi redobândirea locaşurilor de cult aflate în posesia ilegală a cultului majoritar din ţară”.
Secretarul naţional AGRU , Cecilia Frăţilă a prezentat principalele acţiuni şi activităţi AGRU desfăşurate în anul trecut. S-au centralizat datele recensământului parohiilor unde AGRU există şi este funcţional, s-a definitivat Calendarul asociaţiei pentru 2010-2011. Dialogul dintre participanţi a evidenţiat aspectele pozitive ale reînfiinţării şi revigorării acestei asociaţii a laicilor, constituită în 1929 şi desfiinţată în 1948, odată cu interzicerea BRUR de către regimul comunist. S-a subliniat implicarea laicilor în renaşterea cu multă greutate, dar mai ales cu piedici, a Bisericii Române Unite cu Roma ( Greco-Catolică), angajarea acestora în demersul de revenire a Bisericii Blajului în viaţa spirituală a poporului român.
Locul următoarei întâlniri a Consiliului Director Naţional AGRU va fi anunţat ulterior.
Delegaţii AGRU au vizitat apoi oraşul Zalău. Suportul ,,bibliografic” al reînfiinţării şi funcţionării asociaţiilor AGRU îl constituie şi lucrarea lectorului univ. dr. pr. Anton Rus de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Blaj, Universitatea ,,Babeş-Bolyai”, ,,Credinţa în acţiune”-,,O introducere în istoria Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi AGRU (1929-1948)”.
Ion Radu Zăgreanu
Sursa: http://rasunetul.ro/intalnirea-anuala-consiliului-director-national-agru-zalau-2010

miercuri, 6 octombrie 2010
La aniversarea preotului nostru, parintele Felician Neagos
Preacucernice părinte protopop Felician Neagoş, stimată ,,adunare liniştită” greco-catolică
,,Vreau să-l aduc la Bistriţa. Acesta-i omul care îmi trebuie. Are stofă de preot. Şi cântă bine. Mi-e drag”.
Am citat un fragment dintr-o discuţie pe care am avut-o cu tatăl meu, regretatul Monsenior Grigore Zăgrean, referitoare la părintele Neagoş.
Spre fericirea noastră, a beclenarilor greco-catolici, planurile tatălui meu s-au împotmolit pe la Episcopia din Cluj.
Aprecierile părintelui meu m-au determinat să analizez mai atent calităţile, felul de a fi al preotului nostru Felician Neagoş. Ele au completat doar excelentele impresii pe care le-am tot adunat, de la prima întâlnire cu preotul Felician Neagoş şi până în prezent.
Foarte curând, după ,,descălecatul” său la Beclean, am intuit în persoana sa calităţi care îl apropiau de modelul de preot pe care l-a reprezentat părintele meu Grigore Zăgrean.
Nu m-am înşelat. Anii trecuţi au confirmat vocaţia lui preoţească, dăruirea lui spirituală.
Constatam că ne păstoreşte un preot cu chemare, dăruit lui Dumnezeu şi credincioşilor săi.
Am crescut şi ne-am îmbogăţit spiritual sub oblăduirea sa. Am uitat de multe ori de greutăţile vieţii sale, gândindu-ne doar că dânsul trebuie să fie acolo prezent, în biserică, mereu în rugăciune.
Am trăit emoţia primelor sale predici în biserica noastră sau în Beclean.
Cu toţii ne-am convins repede că în altarul bisericii noastre oficiază un preot de excepţie. Apoi ne-am obişnuit cu ştacheta lui ridicată, considerând-o ca pe o stare de normalitate.
Se zicea cândva că va pleca la Cluj, că acolo i-ar fi locul. Ameninţaţi de această probabilitate, parcă ne revoltam în sinea noastră, sperând că totul este doar o poveste.
,,Domnul Trandafir” de la altarul bisericii noastre nu ne-a părăsit. Astăzi se află în mijlocul nostru şi parcă ar vrea să ne întrebe patetic: ,,Când au trecut cei 50 de ani? Câţi i-am parcurs împreună?”.
Nu ştiu cum poţi să-i mulţumeşti unui preot? Printr-un citat biblic sau mai simplu şi direct, spunându-i că eşti pe drumul cel bun, că te simţi în siguranţă, când îl vezi în altarul bisericii unde te rogi.
La mulţi ani! părinte Felician Neagoş!

joi, 9 septembrie 2010
Pe sub ploile lui septembrie
Oftatul verii,
sub ploi de septembrie-
jar de tristeţe.
Început de septembrie. Plouă mocăneşte, strecurat printr-o invizibilă pânză. O iau la deal , spre fundul grădinii din Malin. Trebuie să duc hâlbe, lături, celor doi câini legaţi în apropierea pădurii, ca să împiedice venirea viezunelui , prădătorul porumbului în curs de coacere.
Înainte de a ieşi din ogradă culeg câteva boabe din zmeurişul care îşi revarsă braţele vegetale peste gardul din sârmă.
Trec pe sub prunii aplecaţi ca nişte ploiere, ( umbrele) de atâta rod. Iau două fructe şi le mănânc. Ajung la marginea lanului de porumb. Imaginea lui cu ştiuleţi de diverse culori, unii verzi încă, alţii alergând cromatic spre un alb puţin rozaliu sau cafeniu, îmi aduce aminte de cunoscuta poezie a lui Octavian Goga, ,,Toamna” şi de versurile: ,,Cu podoaba zdrenţuită/Tremură pe câmp porumbul”.
O iau printre brazdele de trifoi recent cosit îndreptându-mă spre uriaşul nuc sub care se află coliba primului câine-paznic. Animalul simte prezenţa mea, începe să latre, dar aria lui sonoră nu stânjeneşte cu nimic o căprioară cu iedul ei aflată la vreo 50 de metri. Doar când mă mai apropiu de câinele legat, ea o zbugheşte spre pădurea de salcâmi. Torn o parte din lături şi mărşăluiesc pe marginea lanului de porumb spre cel de al doilea gardian canin. Mă abat , în dreapta, pe la via bătrână , gust căteva boabe din strugurii ,,nova”, care sunt încă acrişori, culeg câteva piersici căzute sub coroana pomului bătrân şi îmi urmez traseul spre cel de al doilea câine. Îl alimentez şi pe acesta, deschid apoi portiţa şi intru în via nouă unde aflu struguri copţi. Culeg un ciorchine şi îl ingurgitez cu o poftă copilărească.
Sar improvizaţia de gard din sârmă, făcut pentru a-mi proteja legumele şi zarzavaturile din grădină, de vizitele căprioarei, culeg o găletuţă de roşii, câţiva arde iuţi, rup frunze de ţelină şi de pătrunjel, smulg o varză şi vreo 3-4 morcovi.
Ploaia continuă. Satul din vale este acoperit de ceaţă. Peste păduri s-au aşezat câţiva nori. Ţârâiala lichidă îţi întăreşte senzaţia de singurătate, de rupere din timpul obişnuit , mai bine zis, de ieşire din timpul tău cel de toate zilele. Te cuprind cu braţele dulci năbădăi mioritice. Te laşi ademenit de această stare. Ai impresia că eşti unicul pământean al preajmei, că totul ţi se cuvine doar ţie, unicul supravieţuitor de pe aceste coline.
Încărcat cu recolta toamnei, cobor pe cărare, iar din partea ei dreaptă culeg câteva mere doborâte de vânt şi de ploaie.
Ajung acasă. Aşez roadele autumnale în portbagajul maşinii, mă îmbrac în hainele de orăşean şi o pornesc spre Beclean. Aici, la bloc, în apartamentul de la etajul patru, mă postez în faţa calculatorului şi încerc să descriu cum încă o dată m-am autoizgonit din rai.

luni, 6 septembrie 2010
Parastasul din pivniţă
Dacă ar fi trăit, preotul Grigore Zăgrean ar fi împlinit în ziua de 29 august 2010, 94 de ani.
Cu prilejul sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul din 29 august, în capela greco-catolică din Şieu-Odorhei a avut loc un parastas în memoria Monseniorului Grigore Zăgrean.
Capela din Şieu-Odorhei se află într-o pivniţă a primăriei, fostă cantină pentru angajaţii de odinioară de la SMA-ul din această localitate. Pivniţa este construită în formă de cruce. Simbolistic, spaţiul pivniţei-cruce temperează rigiditatea atmosferei care te întâmpină la coborâre în această catacombă contemporană.
,,-Biserica noastră se afă încă în pivniţă”, mi-ar fi spus tatăl meu , dacă ar mai fi fost în viaţă.
,,Să nu vă sprie această situaţie. Ea a fost interzisă 42 de ani şi tot n-a pierit”, ar fi adăugat el, dacă s-ar fi aflat în această zi printre credincioşii uniţi din Şieu-Odorhei
Încă o dată mi-am dat seama, cu acest prilej, aş zice, la faţa locului, de greutăţile pe care le întâmpină Biserica Română Unită cu Roma în încercarea ei de a ieşi din catacombele perioadei comuniste, deşi de atunci au trecut 20 de ani.
Se ,,face totul” pentru distrugerea ei definitivă. Se strigă tare, la drumul mare lozinca numărului mic de greco-catolici, se întârzie, în colaborare cu instituţiile statului, orice gest de retrocedare a bisericilor şi a bunurilor sale ( s-a retrocedat foarte puţin), mass-media escamotează referirile la adresa ei.
De câţiva ani, vechile ei biserici, în loc să fie retrocedate, sunt dărâmate folosindu-se ,,metoda coliviei”(celebru este cazul bisericii greco-catolice din Ungheni, de lângă Târgu-Mureş).
Cu toate acestea Dumnezeu ,,coboară” şi în ,,pivniţa baronului” din Şieu-Odorhei, în inimile micului grup de credincioşi care duminică, 29 august a.c., împreună cu preotul lor Bălin Dorel, s-au rugat pentru odihna sufletului celui care a fost, preotul Grigore Zăgrean, cel care a oficiat prima liturghie greco-catolică în această localitate, după ,,evenimentele” din 1989.

Profesorul mutat în amintiri
In memoriam Ovidiu Petri
Tot mai des mulţi prieteni de-un leat, cum se spune în popor, sau aparţinând ca vârstă unor generaţii apropiate de anii noştri, se mută în amintirile celor care i-au cunoscut.
Luni , 30 august a. c., scriitorul Aurel Podaru mă anunţă telefonic că bunul nostru prieten, profesorul de română Ovidiu Petri din Nimigea, a plecat grăbit spre cer să întâmpine deschiderea noului an şcolar acolo, mai sus de toamna coborândă din pădurile Neposului , localitatea lui natală , numită de el ,,Satul meu drag…”.
Prima întrebare care m-a cutreierat aflând trista veste a fost în legătură cu vechimea prieteniei noastre, localizată cronologic în urmă cu peste vreo 37 de ani, când ne întâlneam pe la Beclean, pe la consfătuirile cadrelor didactice. A existat şi o altă cunoaştere , din copilărie, pe uliţele din Tăure, când îl însoţeam pe tatăl meu prin locurile lui de baştină.
Am căutat apoi în biblioteca mea din garaj cartea lui Ovidiu Petri ,,Satul meu drag…”(Editura ,,Nova Didactica”, Bistriţa, 2006), am răsfoit-o şi am încercat să creionez o schiţă a unui portret sentimental, a celui care a fost profesorul Ovidiu Petri
În primul rând, Ovidiu Petri a fost întruchiparea dascălului de română de la ţară, dăruit profesiei sale, copiilor pe care i-a învăţat, înzestrat cu neliniştea scrisului, a cuvântului meşteşugit să rămână.
În al doilea rând, Ovidiu Petri şi-a iubit cu ardoare satul în care s-a născut , Neposul, rebreniana Vărarea, dedicându-i acestuia sincere declaraţii de iubire: ,,Să calci pe un drum bătătorit şi prăfuit, dar care tresare şi se bucură. Să fii privit mai ales de copii şi de cei tineri cu curiozitate, ca un necunoscut. Să auzi pe şoptite întrebările: ce caută omul acesta pe aici? Oare cine-i?
Să priveşti oamenii pe care-i mai cunoşti şi să-ţi reaminteşti de când îi ştii, în ce împrejurări i-ai cunoscut şi să te miri cum de nu i-ai uitat...Să nu uiţi de verile când mergeam la cosit…Să-ţi aminteşti de arşiţa verii…Să nu uiţi silueta sadoveniană a profesorului de română…Să nu uiţi …că o picătură din sufletul tău se află acolo. ( ,,Să mergi acasă”).
Ca să-şi potolească dorul de Nepos, Ovidiu Petri, stabilit la Nimigea, de câte ori avea ocazia dădea câte ,,o fugă şi până la Nepos, tulburându-mi mereu apele freatice ale adâncului sufletesc cu amintiri”(,,O poveste cu nişte câini răi şi cu nişte soldaţi”).
A avut un mare prieten, ţăranul român , ţăranii din Nepos. Despre ei a spus că : ,,Legea lor este munca, iar bucuria lor, pământul...Mâinile lui sunt însemnele veşniciei.”(,,Prietenul meu”).
Şi acum îl aşteaptă uliţa ,,Valea Carelor” din Nepos, piciorul lui de plai ,,scăldat în ape şi mângâiat de cântecul pădurii”(,,Pe Vale Carelor”). Probabil că un capăt al acestei uliţi s-a prelins până în cimitirul în care se va odihni profesorul Ovidiu Petri şi dascălul se va simţi ca acasă în veşnicie.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)