marți, 11 septembrie 2012

Când jertfele trecutului rodesc

,,Credinţa noastră este viaţa noastră” (Iuliu Hossu) Am participat duminică, 9 septembrie 2012, la sfinţirea noii biserici greco-catolice din Fântânele, cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului” , având în gând şi în suflet încă, ecouri ale unui trecut de jertfă, al tatălui meu şi al unor credincioşi ai zonei şi aduceri-aminte despre primii ani de profesorat, pe aceste meleaguri, ai regretatei mele surori, Monica Delia. Motivarea de mai sus s-a completat cu dorinţa de a cunoaşte o localitate, în care nu am mai fost niciodată. Încărcat de emoţii, am descins în Fântânele cu speranţa că voi întâlni măcar câteva persoane (în special de genul feminin), care în anii de interzicere a Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică) veneau duminica sau în sărbători la cantonul CFR nr. 41 din Chintelnic, pentru a participa la liturghiile clandestine oficiate de tatăl meu, preotul Grigore Zăgrean, începând cu anul 1954, când familia noastră s-a stabilit aici şi părintele meu s-a putut angaja ca muncitor la calea ferată, la ştrec, cum ziceam noi, copiii. Într-adevăr, se adunau la canton, la liturghii, credincioşi din Matei, Fântânele, Moruţ, Sâniacob etc., referindu-mă doar la această zonă. Ei se deplasau, de obicei, pe jos până la Lechinţa, de unde luau trenul până la Şieu-Măgheruş, iar de aici per pedes, doi kilometri, până la ,,popa de la canton”, sintagmă prin care era individualizat tatăl meu de către cei din Chintelnic. Copil fiind, ţin minte, că mă impresionau femeile prezente la slujbele religioase, prin vocile lor frumoase. În compania lor, tatăl meu, care avea o excelentă voce, îşi da drum glasului său şi atmosfera spirituală din această ,,biserică” clandestină, devenea înălţătoare. Uşa de la intrare era rezemată cu un par, iar din când în când, câte unul din fraţii mai mari sau mama, ieşeau afară să vadă dacă această ,,catacombă terestră” de la canton, este în siguranţă, nu este vizualizată de ochiul atent al vreunui informator, pe care atunci nu-i bănuiam, dar pe care i-am identificat în dosarul întocmit de securitate, ulterior, când l-am obţinut de la CNSAS. Îmi propusesem să identific câteva persoane, în viaţă, care au participat la liturghiile clandestine de la canton, să pomenesc numele câtorva credincioşi care nu au mai apucat această zi de bucurie, a sfinţirii bisericii lor. Amintesc câteva nume: Biriş Eugenia, Biriş Lenuţa, Bugnar Susana, Sângeorzan Alexandru şi soţia lui Sabina, Crăciun Maria, Oltean Susana. Mi-a fost recomandată, pentru a sta de vorbă, Oltean Susana. Bănuiam că este în vârstă. Vroiam să văd cum arată. Venea spre mine, înaintând cu paşi mărunţi, o bătrânică, puţină la statură. Mi se părea că în faţă mi-a apărut o altă Maica Tereza, de Fântânele, o Maica Tereza îmbrăcată cu un sfeter ţărănesc, având înfăşurat peste mâna dreaptă un rozariu, ca un inel de rugăciuni. ,,-Vai, bietul de el!”, spune dânsa despre tatăl meu, cum venea pe la noi, pe ascuns, la familia Sângeorzam Măriuţa. Aici se ţineau liturghiile. După decembrie 1989, ,,când a fost libertate”, cum afirma bunica Susana,, tatăl meu a vrut să ţină o liturghie la Matei, ,,în biserica noastră”, dar ,,nu l-au lăsat”. Probabil, că fără jertfa pentru credinţă a acestor femei, probată în anii comunismului, noua biserică din Fântânele nu s-ar fi înălţat. La temelia ei stă un trecut de jertfă care a fost răsplătit de Dumnezeu prin noul lăcaş de rugăciune. De aceea am venit aici ca să omagiez credinţa lor, consecvenţa punerii în faptă a celebrului îndemn al episcopului lor Iuliu Hossu: ,,Credinţa noastră este viaţa noastră”. Nu întâmplător PS Florentin Crihălmeanu, Episcop al Diecezei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, prezent la această sfinţire, s-a referit în predica sa la credinţă, la credinţă, plătită scump uneori, prin jertfe mari, dând ca exemplu pe cei şapte episcopi greco-catolici morţi în faimă de martir. Mă aflam pe urmele tatălui meu, care din ceruri, alături de credincioşii care veneau în acele vremuri de oprelişte la liturghiile de la canton, se bucurau pentru cei din Fântânele, fiindcă au reuşit să înalţe a doua biserică greco-catolică în satul lor, cu greu, între anii 2006-2012. Am privit şi spre şcoala de pe deal, unde şi-a început activitatea didactică sora mea Monica Delia. Mi-am imaginat-o în postura de ,,dăscăliţă” descinsă parcă din poezia cu acelaşi titlu a lui Octavian Goga. L-am cunoscut şi pe domnul Iacob Mărginean, la care sora mea a stat în gazdă. Am vărsat amândoi câte o lacrimă în amintirea ei. N-am apucat să stau de vorbă cu sufletistul, harnicul şi inteligentul paroh, preotul Horaţiu Mihai Bodea. Vroiam să-l felicit pentru zelul lui şi să-l asigur că din ceruri tatăl meu de bucură de izbânda lui şi este alături de el. Tot aici, în Fântânele, şi-a făcut debutul preoţesc şi actualul protopop greco-catolic din Bistriţa, părintele Ioan Frişan. Sunt sigur că a sesizat şi dânsul puternica credinţă a enoriaşilor săi din Fântânele, pe care părintele Grigore Zăgrean a ţinut-o vie, până când, vorba scriitorului Alecu Russo (,,Cântare României”), Dumnezeu ,,s-a fost îndurat de lacrimile slugilor sale” şi i-a ajutat să-şi construiască o biserică. La Fântânele, în ziua de 9 septembrie 2012, prezentul se legitima prin trecut, iar între braţele lor, ca în vasele comunicante, curgea credinţa celor care nu s-au lepădat de ea. Ion Radu Zăgreanu

Un comentariu:

  1. superbe cuvinte, si sigur voi vizita si eu localitatea Fantanele,in amintirea mamei

    RăspundețiȘtergere