Răvaşele din punga de plastic
Rugat de actualii absolvenţii ai clasei a VIII-a B de la Şcoala Generală ,,Liviu Rebreanu” din Beclean am scris un fel de piesă de teatru, dedicată lor, în care eroii erau chiar elevii acestei clase. Am întitulat-o ,,Buzduganul şi căpşunii”. Buzduganul, într-o interpretare apropiată de realitate este o metaforă semnificând geanta profesorului de română, mereu plină de cărţi, mereu provocatoare de surprize bune sau uneori ameninţătoare. Căpşunii sunt elevii, uneori, câteodată, striviţi de hazardul deciziilor celui aflat la catedră.
De fapt piesa era mai mult un pretext de coagulare a elevilor în jurul unui proiect (tot este la modă acest cuvânt), ca o confirmare că totul s-a schimbat în bine în această clasă.
Elevii au luat în serios propunerea, s-au implicat în punerea în scenă a acestei piese de teatru fiindcă era vorba de ei, fiindcă fiecare avea replicile lui.
Întrucât fiecare elev al clasei era oarecum caracterizat direct, simbolic, metaforic şi umoristic de către profesorul lor de română, în finalul piesei s-a făcut un schimb reciproc de impresii, elevii fiind acum cei care îl caracterizau pe profesorul lor, sau consemnau o apreciere sintetică despre cei patru ani parcurşi împreună.
Într-o pungă de plastic elevii au adunat răvaşele lor dedicate mie. A doua zi am fost întrebat de discipolii mei dacă am lecturat gândurile lor consemnate în acele bileţele, majoritate scrise pe hârtie colorată şi legate cu câte o fundă colorată.
Le-am citit, m-au încântat. Elevii erau sinceri, brutal de sinceri. Au apreciat cel mai mult înţelegerea mea faţă de ei, răbdarea, gesturile de încurajare, laudele adresate la momentul potrivit, m-au urât uneori, m-au admirat, m-au considerat un model.
Am citit cu emoţie răvaşele lor, cu o ceaţă umedă peste ochi, cu melancolie .
Mă simţeam în postura protagonistului din romanul ,,Revelion” al lui Paul Georgescu, rătăcind, nu pe străzile oraşului cu un cataif în mână, ci cu răvaşele elevilor mei, pierdut printre amintirile celor patru ani de colaborare.
Eram răsplătit pentru cei patru ani de muncă perseverentă cu multe amintiri frumoase. Am pretins puţin şi am căpătat prea mult. Eram foarte bogat.
Ion Radu Zăgreanu
duminică, 17 iulie 2011
Itinerar spiritual-de la Feldru la Uriu
Itinerar spiritual-de la Feldru la Uriu
Duminică, 26 iunie 2011, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop al Diecezei Greco-Catolice de Cluj-Gherla s-a aflat în judeţul nostru pentru a participa la două manifestări religioase: în Feldru, la biserica ,,Adormirii Maicii Domnului”de pe Valea Secerului şi la Uriu.
La Feldru, PS Florentin Crihălmeanua a sfinţit două troiţe sponsorizate de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Ioan Oltean, a asistat la prima cuminecare a nouă copilaşi.
PS Florentin Crihălmeanu a fost întâmpinat cu pâine şi sare de doi tineri în costume populare, de credincioşii din localitate şi din zonă., de preotul paroh Claudiu Oltean, de două călugăriţe care s-au ocupat de pregătirea spirituală a copiilor care s-au împărtăşit pentru prima dată, de autorităţile locale.
În compania a 15 preoţi au fost sfinţite cele două troiţe, apoi s-a desfăşurat Sfânta Liturghie. În predica sa PS Florentin Crihălmeanu a cerut celor prezenţi să îşi reînnoiască promisiunile de la botez, să devină ,,pescari de oameni”, aşa cum le-a propus Isus Cristos apostolilor.
După liturghie cei nouă copii care s-au cuminecat pentru prima dată au prezentat un scurt program artistic. Prin versuri şi cântece ei s-au declarat fii ai lui Dumnezeu şi-au exprimat bucuria pentru întâlnirea lor cu Isus Euharisticul. Ei au fost răsplătiţi cu rozare şi cu iconiţe cu portretul Papei Ioan Paul al II-lea, aduse de la Roma.
Preotul paroh Claudiu Oltean a mulţumit PS Florentin Crihălmeanu pentru prezenţa sa în mijlocul credincioşilor de pe Valea Secerului şi din împrejurimi, confraţilor concelebranţi, autorităţilor locale, domnului deputat Ioan Oltean, corului bisericii, domnului primar din Maieru Vasile Borş, pentru minunatele cântece religioase interpretate, domnilor George Nechiti, seniorul şi juniorul, realizatorii troiţelor.
PS Florentin Crihălmeanu a mulţumit credincioşilor pentru calda primire, preotului Claudiu Oltean, celorlalţi preoţi, autorităţilor locale, viceprimarului Aurel Horea, deputatului Ioan Oltean, tuturor celor care au contribuit pentru ca această manifestare religioasă să se desfăşoare în bune condiţii. Au fost acordate diplome pentru cei care au sprijinit această parohie.
Invitaţii au participat apoi la o agapă frăţească după care PS Florentin Crihălmeanu a vizitat Colecţia ,,George Nechiti”, de pe Valea Secerului nr.1369, unde cei doi George Nechiti, tatăl şi fiul au adunat şi expus peste 2000 de obiecte vechi aparţinând culturii tradiţionale. Colecţia de obiecte populare este impresionantă. I-a sprijinit în colectarea lor şi preotul Claudiu Oltean, fiindcă spune dânsul: ,,Este important ca aceste forme de cultură care ne identifică pe noi ca popor, popor creştin, să se transmită, să rămână urmaşilor noştri”.
Am părăsit Valea Secerului-Feldru purtând în sufletul meu o evidentă minune dumnezeiască. Cine ar fi prevăzut prin 1988, că peste câţiva ani, mă voi întâlni cu fostul miliţian de Parva George Nechiti (vecin de scară cu mine în blocul specialistului ) în postura de credincios greco-catolic, de om de bază al bisericii de pe Valea Secerului-Feldru, de constructor de iconostase şi troiţe, de pasionat colecţionar de obiecte ale culturii tradiţionale?
Itinerarul spiritual duminical a continuat la Uriu unde PS Florentin Crihălmeanu a sfinţit locul unde se va construi biserica greco-catolică cu hramul ,,Sfântul Vasile cel Mare”.
PS Florentin Crihălmeanu a fost întâmpinat la capela greco-catolică din Uriu de credincioşii locali şi din Beclean, de preotul paroh Emil Tohăneanu, de protopopul Felician Neagoş, de preotul Alin Cândea, de primarul comunei Şerban Petre. După vecernie s-a dat citire hrisovului care se va pune în zidul noii construcţii, pe urmă s-a sfinţit locul destinat construcţiei noii biserici. La acest ceremonial a participat şi preotul reformat Mihai Gal. Au fost momente emoţionante, localnicii exprimându-şi bucuria pentru edificarea noii biserici.
Preotul Emil Tohăneanu şi PS Florentin Crihălmeanu au mulţumit celor implicaţi în realizarea acestei manifestări, autorităţilor, celor prezenţi.
Participanţii, greco-catolici, ortodocşi, reformaţi, au participat la o agapă frăţească în căminul cultural din localitatea Uriu. Aşa a luat sfârşit itinerarul spiritual din duminica din 26 iunie 2011, prin judeţul nostru, a Episcopului Florentin Crihălmeanu. Simbolic , traseul său a fost unul al reînvierii BRUR.
Ion Radu Zăgreanu
Pe Valea Secerului-Feldru
Preotului Claudiu Oltean
Dealuri cu potire pline cu clorofilă.
Pe o colină,
sub zâmbet verde de codru,
o bisericuţă.
În tăriile cerului - Dumnezeu
ca un soare vesel.
În altar preoţi şi un episcop
,,descălecaţi” în rugăciune.
Ţărani în costume populare.
Sub patrafirul ierbii,
în genunchi,
anotimpul estival
lepădându-se de păcate.
La marginea pădurii,
printre ramuri, ecouri
din cuvintele profesorului Gavril Scridon
elogiind aici
Biserica Blajului
ieşită de sub obroc.
Peste toţi-vara
ca o înveşnicire.
Ion Radu Zăgreanu
Valea Secerului-Feldru: 26 iunie 2011
Duminică, 26 iunie 2011, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop al Diecezei Greco-Catolice de Cluj-Gherla s-a aflat în judeţul nostru pentru a participa la două manifestări religioase: în Feldru, la biserica ,,Adormirii Maicii Domnului”de pe Valea Secerului şi la Uriu.
La Feldru, PS Florentin Crihălmeanua a sfinţit două troiţe sponsorizate de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Ioan Oltean, a asistat la prima cuminecare a nouă copilaşi.
PS Florentin Crihălmeanu a fost întâmpinat cu pâine şi sare de doi tineri în costume populare, de credincioşii din localitate şi din zonă., de preotul paroh Claudiu Oltean, de două călugăriţe care s-au ocupat de pregătirea spirituală a copiilor care s-au împărtăşit pentru prima dată, de autorităţile locale.
În compania a 15 preoţi au fost sfinţite cele două troiţe, apoi s-a desfăşurat Sfânta Liturghie. În predica sa PS Florentin Crihălmeanu a cerut celor prezenţi să îşi reînnoiască promisiunile de la botez, să devină ,,pescari de oameni”, aşa cum le-a propus Isus Cristos apostolilor.
După liturghie cei nouă copii care s-au cuminecat pentru prima dată au prezentat un scurt program artistic. Prin versuri şi cântece ei s-au declarat fii ai lui Dumnezeu şi-au exprimat bucuria pentru întâlnirea lor cu Isus Euharisticul. Ei au fost răsplătiţi cu rozare şi cu iconiţe cu portretul Papei Ioan Paul al II-lea, aduse de la Roma.
Preotul paroh Claudiu Oltean a mulţumit PS Florentin Crihălmeanu pentru prezenţa sa în mijlocul credincioşilor de pe Valea Secerului şi din împrejurimi, confraţilor concelebranţi, autorităţilor locale, domnului deputat Ioan Oltean, corului bisericii, domnului primar din Maieru Vasile Borş, pentru minunatele cântece religioase interpretate, domnilor George Nechiti, seniorul şi juniorul, realizatorii troiţelor.
PS Florentin Crihălmeanu a mulţumit credincioşilor pentru calda primire, preotului Claudiu Oltean, celorlalţi preoţi, autorităţilor locale, viceprimarului Aurel Horea, deputatului Ioan Oltean, tuturor celor care au contribuit pentru ca această manifestare religioasă să se desfăşoare în bune condiţii. Au fost acordate diplome pentru cei care au sprijinit această parohie.
Invitaţii au participat apoi la o agapă frăţească după care PS Florentin Crihălmeanu a vizitat Colecţia ,,George Nechiti”, de pe Valea Secerului nr.1369, unde cei doi George Nechiti, tatăl şi fiul au adunat şi expus peste 2000 de obiecte vechi aparţinând culturii tradiţionale. Colecţia de obiecte populare este impresionantă. I-a sprijinit în colectarea lor şi preotul Claudiu Oltean, fiindcă spune dânsul: ,,Este important ca aceste forme de cultură care ne identifică pe noi ca popor, popor creştin, să se transmită, să rămână urmaşilor noştri”.
Am părăsit Valea Secerului-Feldru purtând în sufletul meu o evidentă minune dumnezeiască. Cine ar fi prevăzut prin 1988, că peste câţiva ani, mă voi întâlni cu fostul miliţian de Parva George Nechiti (vecin de scară cu mine în blocul specialistului ) în postura de credincios greco-catolic, de om de bază al bisericii de pe Valea Secerului-Feldru, de constructor de iconostase şi troiţe, de pasionat colecţionar de obiecte ale culturii tradiţionale?
Itinerarul spiritual duminical a continuat la Uriu unde PS Florentin Crihălmeanu a sfinţit locul unde se va construi biserica greco-catolică cu hramul ,,Sfântul Vasile cel Mare”.
PS Florentin Crihălmeanu a fost întâmpinat la capela greco-catolică din Uriu de credincioşii locali şi din Beclean, de preotul paroh Emil Tohăneanu, de protopopul Felician Neagoş, de preotul Alin Cândea, de primarul comunei Şerban Petre. După vecernie s-a dat citire hrisovului care se va pune în zidul noii construcţii, pe urmă s-a sfinţit locul destinat construcţiei noii biserici. La acest ceremonial a participat şi preotul reformat Mihai Gal. Au fost momente emoţionante, localnicii exprimându-şi bucuria pentru edificarea noii biserici.
Preotul Emil Tohăneanu şi PS Florentin Crihălmeanu au mulţumit celor implicaţi în realizarea acestei manifestări, autorităţilor, celor prezenţi.
Participanţii, greco-catolici, ortodocşi, reformaţi, au participat la o agapă frăţească în căminul cultural din localitatea Uriu. Aşa a luat sfârşit itinerarul spiritual din duminica din 26 iunie 2011, prin judeţul nostru, a Episcopului Florentin Crihălmeanu. Simbolic , traseul său a fost unul al reînvierii BRUR.
Ion Radu Zăgreanu
Pe Valea Secerului-Feldru
Preotului Claudiu Oltean
Dealuri cu potire pline cu clorofilă.
Pe o colină,
sub zâmbet verde de codru,
o bisericuţă.
În tăriile cerului - Dumnezeu
ca un soare vesel.
În altar preoţi şi un episcop
,,descălecaţi” în rugăciune.
Ţărani în costume populare.
Sub patrafirul ierbii,
în genunchi,
anotimpul estival
lepădându-se de păcate.
La marginea pădurii,
printre ramuri, ecouri
din cuvintele profesorului Gavril Scridon
elogiind aici
Biserica Blajului
ieşită de sub obroc.
Peste toţi-vara
ca o înveşnicire.
Ion Radu Zăgreanu
Valea Secerului-Feldru: 26 iunie 2011
Bucuriile vieţii
Bucuriile vieţii
Andrei Pleşu ne invită în volumul ,,Despre frumuseţea uitată a vieţii” (Editura ,,Humanitas”, Bucureşti, 2011) să redescoperim frumuseţile şi bucuriile vieţii de zi cu zi din existenţa noastră, nu de multe ori plată, stereotipică sau chiar banală.
Autorul se adresează individului obişnuit, nu unui grup elitist, cu multă sinceritate, completând observaţia filosofică, cu mărturisiri referitoare la persoana sa.
,,Micul compendiu de înţelepciune”, propus cu multă benevolenţă, se vrea o ,,ieşire” din ,,vârtejul actualităţilor”, iar din temele abordate se urmăreşte a se extrage acel filon de generalitate aflat ,,dincolo de tranzitoriu şi conjunctural”.
Ai avea impresia că observaţiile sunt fulgurant impresioniste, dar în spatele lor se află raţionamentul filosofic, copt printr-o gestaţie meditativă mai îndelungată.
Andrei Pleşu ne atenţionează amical că prea lăsăm viaţa să treacă pe lângă noi, nu-i descifrăm sensurile, nu ştim să ne bucurăm de momentele ei frumoase, nu-i savurăm clipele paradisiace.
Terapia de ,,destindere” pe care ne-o propune Andrei Pleşu, observând şi analizând ,,percepţia prejmei”, cum ar spune scriitorul Cornel Cotuţiu, este o invitaţie de retragere din vârtejul cotidianului, în noi înşine, în ,,orizontul de interogativitate propriu”, nu pentru a cădea în urâciunea scepticismului, în mizantropie, ci pentru a constata cât este de frumoasă viaţa, câte bucurii ne poate ea oferi: ,,Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri”.
Radiografiind prezentul tranziţiei noastre, cu relele şi cu bunele sale, cu umbrele şi luminile lui, Andrei Pleşu nu se transformă într-un moralist naţional, a cărui privire acră să devină acuzatoare. Înţelegerea ,,păcatelor lumii”, ale societăţii contemporane sunt tratate cu ,,voia bună” din amintirile lui Ion Creangă.
De după oblonul ,,urgenţelor”, al ,,asfixiei lumeşti”, Andrei Pleşu îşi acordă un răgaz, o ,,ieşire din timp” pentru a se întreba şi a ne întreba ,,ce facem cu viaţa noastră”, convins ,,că viaţa adevărată este în altă parte”. Eforturile pentru subzistenţă împiedică ,,construcţia interioară a individului”, nu-i asigură armonia destinului său.
Temele abordate se referă la multiplele aspecte ale cotidianului nostru. Marele merit al eseistului este că el le transformă pe acestea într-un dialog imaginar, colocvial, accesibil şi celui cu pretenţii rafinate, dar şi celui mai puţin avizat.
Se începe constatativ, se analizează starea de fapt, apoi fără a se sugera soluţii, direcţii de urmat, se separă apele: binele de rău, frumosul de urât, moralul de imoral, prin stabilirea unor priorităţi.
Andrei Pleşu ne trage parcă un pic de mânecă îndemnându-ne să nu cădem ,,sub vremi”, să ,,identificăm în noi alte repere, nu cele ale imediatului, ci cele ale perenităţii”. Salvarea înseamnă o reîntoarcere la autenticitate: ,,A-ţi face un program de viaţă din cinste şi competiţie, a-ţi face bine treaba, a te concentra pe lotul tău de obligaţii profesionale şi morale”. Omul ,,întreg” al lui Andrei Pleşu este cel devotat în întregime ,,în tot ceea ce întreprinde”.
Într-o societate cu valorile bulversate, arată Andrei Pleşu, ne definim tot mai mult ,,prin ceea ce respingem”, bucuriile au devenit doar satisfacţii, nu intuim în viaţa noastră ,,acele jaloane esenţiale ale destinului”, divinul a dispărut din cotidianul înconjurător: ,,a spera nu e nimic mai mult decât a fi atent la aburul cald al respiraţiei tale, în care se amestecă, ritmic, respiraţia vitelor cu respiraţia lui Dumnezeu”.
De fapt ni se propune un autoportret colectiv alcătuit din numeroase ,,fiziologii” caracteristice numeroaselor tipuri umane ale prezentului. Portretizarea noilor ,,specii de ticăloşi” este admirabilă. Ticălosul de vocaţie , ticălosul-model e ,,mediocru şi veleitar, uleios ca o delaţiune şi călău ca un abur toxic, deopotrivă umil şi obraznic, înzestrat prin naştere să lingă, să pupe şi să scuipe după cum e cazul, el nu gândeşte, ci combină oportun, nu acţionează, ci se strecoară convenabil, nu comunică, ci pestiferează”.
Pentru efectul lor terapeutic sunt descrise şi tipurile de cititori: bulimicul, specializatul, suspiciosul, acesta din urmă ,,citeşte pentru a demasca”.
Fişele caracterologice sunt completate cu prezentarea tipurilor de inteligenţă: fără cultură, fără morală, fără spirit şi a tipurilor de vorbitori: oracular, constructiv, popular, cult, diplomat, incontinent, informal.
Deşi nu caută în mod expres circumstanţe atenuante care ar motiva modul atipic de manifestare a individului zilelor noastre, Andrei Pleşu sesizează influenţele epocii asupra umanităţii: odihna şi bucuriile au devenit corvezi, sărbătorile , un mod ,,de a risipi cerul”, nu mai avem ,,răgazuri fertile”, ne mişcăm ,,într-un univers artificial, agitat, infestat de trivialităţi”, ,,trăim stins”, fără ,,gustul onoarei”. Un soi de globalizare, ,,branşarea” la realitate, îţi cere să ,,te aliniezi” la un standard de comportamente şi valori care îţi răpesc tot mai mult clipele cunoaşterii de sine, iniţierea în ,,ordinea subtilă” a lumii. Confuzia de valori este contracarată de o ,,inflaţie de principii”. Libertatea câştigată nu a fost acoperită de responsabilitate, tăcerea impusă în anii comunismului a fost urmată de ,,lătrături şi lături”, trăim din ,,resentimente”, în mijlocul unui ,,circ politic şi publicitar”.
Volumul se încheie cu pagini savuroase despre ,,cetitul cărţilor”, ,,martirajul limbii române”, despre ,,statul la televizor.
Andrei Pleşu îşi menţine degajarea şi când discută aceste aspecte. Preferă cititul ,,organizat”, fără însă a neglija ,,prospeţimea …neprevăzutului” unor lecturi. Lectura matură şi ,,fertilă” este provocată de ,,un orizont de interogativitate propriu”. Un refuz al anonimatului este considerat scrisul.
Încântător este stilul acestor reflecţii morale. Spiritul lor uşor polemic şi ironic nu irită. Ai impresia că autorul face o selecţie aproape barocă a cuvintelor pe care le îmbină şi le struneşte pentru a convinge şi încânta cititorul. În fiecare eseu întâlneşti câte un aspect care te surprinde, pe care nu-l bănuiai când ai început lectura lui. ,,Mărgăritarul” ideatic sau de limbaj provoacă o fericită stare de empatie. Curgerea textului se finalizează de multe ori în mici pasaje sentenţioase şi încântătoare. Se caută mereu, cu fineţe, acel inefabil moral al existenţei noastre.
Andrei Pleşu ne invită să descoperim ,,frumuseţea uitată a vieţii”, nu prinzându-ne de mână sau dădăcindu-ne, ci sugerându-ne alte opţiuni.
Ion Radu Zăgreanu
Andrei Pleşu ne invită în volumul ,,Despre frumuseţea uitată a vieţii” (Editura ,,Humanitas”, Bucureşti, 2011) să redescoperim frumuseţile şi bucuriile vieţii de zi cu zi din existenţa noastră, nu de multe ori plată, stereotipică sau chiar banală.
Autorul se adresează individului obişnuit, nu unui grup elitist, cu multă sinceritate, completând observaţia filosofică, cu mărturisiri referitoare la persoana sa.
,,Micul compendiu de înţelepciune”, propus cu multă benevolenţă, se vrea o ,,ieşire” din ,,vârtejul actualităţilor”, iar din temele abordate se urmăreşte a se extrage acel filon de generalitate aflat ,,dincolo de tranzitoriu şi conjunctural”.
Ai avea impresia că observaţiile sunt fulgurant impresioniste, dar în spatele lor se află raţionamentul filosofic, copt printr-o gestaţie meditativă mai îndelungată.
Andrei Pleşu ne atenţionează amical că prea lăsăm viaţa să treacă pe lângă noi, nu-i descifrăm sensurile, nu ştim să ne bucurăm de momentele ei frumoase, nu-i savurăm clipele paradisiace.
Terapia de ,,destindere” pe care ne-o propune Andrei Pleşu, observând şi analizând ,,percepţia prejmei”, cum ar spune scriitorul Cornel Cotuţiu, este o invitaţie de retragere din vârtejul cotidianului, în noi înşine, în ,,orizontul de interogativitate propriu”, nu pentru a cădea în urâciunea scepticismului, în mizantropie, ci pentru a constata cât este de frumoasă viaţa, câte bucurii ne poate ea oferi: ,,Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri”.
Radiografiind prezentul tranziţiei noastre, cu relele şi cu bunele sale, cu umbrele şi luminile lui, Andrei Pleşu nu se transformă într-un moralist naţional, a cărui privire acră să devină acuzatoare. Înţelegerea ,,păcatelor lumii”, ale societăţii contemporane sunt tratate cu ,,voia bună” din amintirile lui Ion Creangă.
De după oblonul ,,urgenţelor”, al ,,asfixiei lumeşti”, Andrei Pleşu îşi acordă un răgaz, o ,,ieşire din timp” pentru a se întreba şi a ne întreba ,,ce facem cu viaţa noastră”, convins ,,că viaţa adevărată este în altă parte”. Eforturile pentru subzistenţă împiedică ,,construcţia interioară a individului”, nu-i asigură armonia destinului său.
Temele abordate se referă la multiplele aspecte ale cotidianului nostru. Marele merit al eseistului este că el le transformă pe acestea într-un dialog imaginar, colocvial, accesibil şi celui cu pretenţii rafinate, dar şi celui mai puţin avizat.
Se începe constatativ, se analizează starea de fapt, apoi fără a se sugera soluţii, direcţii de urmat, se separă apele: binele de rău, frumosul de urât, moralul de imoral, prin stabilirea unor priorităţi.
Andrei Pleşu ne trage parcă un pic de mânecă îndemnându-ne să nu cădem ,,sub vremi”, să ,,identificăm în noi alte repere, nu cele ale imediatului, ci cele ale perenităţii”. Salvarea înseamnă o reîntoarcere la autenticitate: ,,A-ţi face un program de viaţă din cinste şi competiţie, a-ţi face bine treaba, a te concentra pe lotul tău de obligaţii profesionale şi morale”. Omul ,,întreg” al lui Andrei Pleşu este cel devotat în întregime ,,în tot ceea ce întreprinde”.
Într-o societate cu valorile bulversate, arată Andrei Pleşu, ne definim tot mai mult ,,prin ceea ce respingem”, bucuriile au devenit doar satisfacţii, nu intuim în viaţa noastră ,,acele jaloane esenţiale ale destinului”, divinul a dispărut din cotidianul înconjurător: ,,a spera nu e nimic mai mult decât a fi atent la aburul cald al respiraţiei tale, în care se amestecă, ritmic, respiraţia vitelor cu respiraţia lui Dumnezeu”.
De fapt ni se propune un autoportret colectiv alcătuit din numeroase ,,fiziologii” caracteristice numeroaselor tipuri umane ale prezentului. Portretizarea noilor ,,specii de ticăloşi” este admirabilă. Ticălosul de vocaţie , ticălosul-model e ,,mediocru şi veleitar, uleios ca o delaţiune şi călău ca un abur toxic, deopotrivă umil şi obraznic, înzestrat prin naştere să lingă, să pupe şi să scuipe după cum e cazul, el nu gândeşte, ci combină oportun, nu acţionează, ci se strecoară convenabil, nu comunică, ci pestiferează”.
Pentru efectul lor terapeutic sunt descrise şi tipurile de cititori: bulimicul, specializatul, suspiciosul, acesta din urmă ,,citeşte pentru a demasca”.
Fişele caracterologice sunt completate cu prezentarea tipurilor de inteligenţă: fără cultură, fără morală, fără spirit şi a tipurilor de vorbitori: oracular, constructiv, popular, cult, diplomat, incontinent, informal.
Deşi nu caută în mod expres circumstanţe atenuante care ar motiva modul atipic de manifestare a individului zilelor noastre, Andrei Pleşu sesizează influenţele epocii asupra umanităţii: odihna şi bucuriile au devenit corvezi, sărbătorile , un mod ,,de a risipi cerul”, nu mai avem ,,răgazuri fertile”, ne mişcăm ,,într-un univers artificial, agitat, infestat de trivialităţi”, ,,trăim stins”, fără ,,gustul onoarei”. Un soi de globalizare, ,,branşarea” la realitate, îţi cere să ,,te aliniezi” la un standard de comportamente şi valori care îţi răpesc tot mai mult clipele cunoaşterii de sine, iniţierea în ,,ordinea subtilă” a lumii. Confuzia de valori este contracarată de o ,,inflaţie de principii”. Libertatea câştigată nu a fost acoperită de responsabilitate, tăcerea impusă în anii comunismului a fost urmată de ,,lătrături şi lături”, trăim din ,,resentimente”, în mijlocul unui ,,circ politic şi publicitar”.
Volumul se încheie cu pagini savuroase despre ,,cetitul cărţilor”, ,,martirajul limbii române”, despre ,,statul la televizor.
Andrei Pleşu îşi menţine degajarea şi când discută aceste aspecte. Preferă cititul ,,organizat”, fără însă a neglija ,,prospeţimea …neprevăzutului” unor lecturi. Lectura matură şi ,,fertilă” este provocată de ,,un orizont de interogativitate propriu”. Un refuz al anonimatului este considerat scrisul.
Încântător este stilul acestor reflecţii morale. Spiritul lor uşor polemic şi ironic nu irită. Ai impresia că autorul face o selecţie aproape barocă a cuvintelor pe care le îmbină şi le struneşte pentru a convinge şi încânta cititorul. În fiecare eseu întâlneşti câte un aspect care te surprinde, pe care nu-l bănuiai când ai început lectura lui. ,,Mărgăritarul” ideatic sau de limbaj provoacă o fericită stare de empatie. Curgerea textului se finalizează de multe ori în mici pasaje sentenţioase şi încântătoare. Se caută mereu, cu fineţe, acel inefabil moral al existenţei noastre.
Andrei Pleşu ne invită să descoperim ,,frumuseţea uitată a vieţii”, nu prinzându-ne de mână sau dădăcindu-ne, ci sugerându-ne alte opţiuni.
Ion Radu Zăgreanu
Adio
Adio. La Lechinţa
Lui Ilie Săsărman
Un turn înclinat.
Ziduri în prăbuşire.
În căldarea clorofilei
coline cu vii.
Deasupra lor soarele
strângând în braţe
căldura de iunie
pentru paharele toamnei.
În spinările dealurilor,
înfipte ca nişte securi
tropote dintr-o uitată istorie.
Pe treptele dinspre liceu
doi adolescenţi coborând
din examenul de bacalaureat
sub teii din curtea bisericii evanghelice.
În urma lor vara
cu un ochi îndrăgostit.
Ion Radu Zăgreanu
Lui Ilie Săsărman
Un turn înclinat.
Ziduri în prăbuşire.
În căldarea clorofilei
coline cu vii.
Deasupra lor soarele
strângând în braţe
căldura de iunie
pentru paharele toamnei.
În spinările dealurilor,
înfipte ca nişte securi
tropote dintr-o uitată istorie.
Pe treptele dinspre liceu
doi adolescenţi coborând
din examenul de bacalaureat
sub teii din curtea bisericii evanghelice.
În urma lor vara
cu un ochi îndrăgostit.
Ion Radu Zăgreanu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)