Anotimpul iubirii la Casa ,,Sf. Iosif”

Impunătorul edificiu al Casei ,,Sf. Iosif”din Odorheiul Secuiesc a fos construit de Fundaţia Umanitară ,,Basel Hiltf” din Elveţia , iar directorul acestei fundaţii, Dr.Cyrill Burgel l-a donat Congregaţiei Inimii Neprihănite, institut călugăresc greco-catolic fondat în 1950, de către sora Ionela Cotoi. ,,Condamnată pentru vina de-a fi greco –catolică” ( Menuţ Maxinimian), maica Ionela a avut ,,viziuni extraordinare”, a corespondat ani de zile cu Papa Ioan Paul al II-lea, poartă însemnele stigmatelor lui Isus , ea devenind fondatorul şi mentorul spiritual al acestui aşezământ destinat copiilor aflaţi în dificultate, infiferent de etnia sau de religia din care ei fac parte.
În prezent maica Ionela este la Bucureşti, iar această casă de copii este condusă de maica Emilia, intrată în acest ordin călugăresc în 1983, când Biserica Română Unită ( Greco –Catolică) era scoasă în afara legii.
Pentru a păstra destinaţia acestui aşezământ caritabil, cele 10 măicuţe ( acum sunt 12) au avut de înfruntat excesele naţionaliste ale unei administraţii antiromâneşti, care a încercat cu toate mijloacele să pună mâna pe această clădire şi să-i izgonească pe cei 120 de copii îngrijiţi la standarde europene de devotatele măicuţe.
Ştiam toate aceste informaţii despre Casa ,,Sf. Iosif” din cartea ziaristului Menuţ Maximinian, ,,Chip de înger” ( Editura ,,Karuna”,2007). Sub impresia lor ,într-o zi de ,,toamnă aurie”, cum ar spune Mihail Sadoveanu , am descins la Casa ,,Sf. Iosif” din Odorheiul Secuies, în compania preotului Felician Neagoş, a profesoarei Marinela Mureşan, a diaconului Florin Cocean şi a contabilului bisericii, domnul Ioan Şimon..După ce am ajutat la descărcatul alimentelor aduse, am intrat în interiorul acestei case. Aici totul este aşezat sub semnul credinţei, al iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de Fecioara Maria. Ne-a impresionat capela de la intrare, altarul ei, pe care în momente de grea cumpănă se pun facturile neplătite şi minunile se întâmplă. Mereu apar persoane binevoitoare care ajută material sau băneşte şi dificultăţile sunt depăşite, mărturisesc cele două călugăriţe care ne însoţesc pe holurile acestei clădiri.
Aici totul este pus la punct. Sora Mihaela ne îndeamnă să privim panoul unde sunt aşezate cheile de la camerele celor 120 de copii. În fiecare cameră locuiesc doi copii. Privim florilegiul cheilor. Lângă ele parcă întrevezi sufletele cristaline ale acestor copii. Aici ei sunt mai aproape de Dumnezeu. Călugăriţele sunt în acelaşi timp mame, educatoare, profesoare, surori mai mari, bunicuţe, mătuşi sau zâne. Această ultimă postură cred că este cea mai potrivită. Cele 12 zâne pot face minuni, pot îndeplini toate dorinţele şi visurile acestor copii minunaţi. Simţi dăruirea lor, îţi dai seama că ele pot schimba destinul acestor copii. Eşti mişcat de devotamentul măicuţelor, îţi vine să le săruţi mâinile. În calitate de slujitor al şcolii primesc o mare lecţie despre ceea ce înseamnă dăruirea didactică. Aici trebuie să vină cei care par obosiţi, plictisiţi, indiferenţi de misiunea lor dăscălească. Cred că ar avea ce învăţa.
Măicuţele reuşesc în tot ce întreprind fiindcă asociază munca şi dăruirea cu multă rugăciune. Copiii fac la fel.
Condiţiile de viaţă ale copiilor sunt minunate. Fericirea se citeşte pe chipul lor. Orice întâlnire a surorii Mihaela, profesoară de română, cu beneficiarii acestui aşezământ de caritate, înseamnă întâi un sincer salut, o întebare, o strângere în braţe şi, de cele mai multe ori, un cald sărut. Emoţionant. Să vezi pe chipul copiilor ,,pe Pruncul Isus”şi să le oferi acestor copii o iubire aproape cristică, nu poţi să faci aceasta fără o dăruire totală, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru.
Dacă mai ştii şi faptul că statul român nu ajută cu nimic această fundaţie, această casă de copii, această casă sfântă , tot ceea ce se întâmplă aici trebuie aşezat sub tutela miracoluli divin. Pe strada Stejarului, pe locul numit Cserehat, Dumnezeu a coborât printre cei 120 de copii şi cele 12 măicuţe.Aici timpul are un singur anotimp: cel al iubirii.

Ion Radu Zăgreanu