miercuri, 28 decembrie 2011

La al metaforei banchet

,,Precum Sisif eu car în spate
În loc de bolovani Cuvinte”
(Luca Onul)

Luca Onul şi Alexandru Cristian-Miloş erau poeţii bistriţeni care în anii ceauşismului şi-au asumat poezia ,,ca pe un mod de existenţă”(Petru Poantă), combinând-o cu un comportament boem, sub privirile ademenitoare ale lui Bachus.
Mulţi ani bibliotecar (1975-1997) la casa de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa, apoi metodist şi referent cu probleme literare la aceeaşi instituţie, Luca Onul a fost un avid cititor de poezie, fiind la curent cu mişcarea poetică a vremii. Acest fapt se poate constata şi din volumul său antologic ,,Elogiul metaforei”(Editura ,,Eikon”, Cluj-Napoca, 2011, ediţie îngrijită de Alexandru Câţcăuan). Intensele lecturi i-au favorizat traseul liric, dar l-au şi influenţat. În versurile lui poţi sesiza bătăile de umbră ale poemelor lui Lucian Blaga, Nicolae Labiş, Ioan Alexandru, Zaharia Stancu, Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Serghei Esenin etc.
În general poetul preferă prozodia clasică, versifică uşor, textul lui liric curge de la sine, mereu bombardat cu metafore surprinzătoare, uneori ,,decorative şi spumante”(Petru Poantă).
De fapt, el îşi dorea să sfârşească la banchetul metaforei: ,,O, visul meu de-o veşnicie/Spre care curg atât de-ncet/Să fiu ucis de POEZIE/La al metaforei banchet!”(,,Banchetul Metaforei”).
Luca Onul şi-a format stilul său bazat pe un imagism formidabil, pe asocieri metaforice în care se combină obiectele cu regnul vegetal sau animal: ,,cazemata florii”, ,,osii de stamine”, ,,tranzistoare de lucernă”, ,,torţe de nuferi”, ,,catedrale albe de mesteceni”, ,,cazemate de crini”, ,,clopotniţe de crini”, ,,statuile de fragi”, ,,trâmbiţele crinilor”, ,,clopotniţe de prune”, ,,paraşute vii de nuferi”, ,,chei de păsări”, ,,sonerii de greieri”, ,,mănăstirile de nuci”, ,,căpriori de trandafiri şi grâne” ; obiecte sau fiinţe cu fenomene ale naturii: ,,păsări de răcoare”, ,,funiile lichide ale ploii”, ,,ninsorile de miei”, ,,degetele iernii”, ,,pumnalele fulgerelor”, ,,sonerii de greieri”, ,,lebede de rouă”, ,,frigul din cuvinte”, ,,alice de ger”, ,,caleşti de ninsoare”, ,,ugere de noapte” ; substantive cu determinanţi neobişnuiţi: ,,heruvimi lichizi”, ,,carnea nopţii”, desfrâu de sălcii”, ,,ciorchinii tăcerii”, ,,ghilotina lacrimei” etc.
Totul este posibil la Luca Onul. Poezia lui are tonalităţi predominant elegiace, melancolice. Temperamental poetul este un neoromantic care aruncă peste poeziile sale haina deschiderilor lirice începute cu Nicolae Labiş, Nichita Stănescu Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Ioan Alexandru, alimentată cu profunde priviri de recuperare a operelor lui Lucian Blaga, George Bacovia, Tudor Arghezi. Poetul va prelua multe din temele şi motivele predilecte din lirica acestor poeţi.
Tema reîntoarcerii în părinţi, de sorginte blagiană (,,Noi şi pământul”), preferată şi de Ana Blandiana (,,Părinţii”), se produce la Luca Onul prin ,,paşi vegetali”: ,,Să ne-amintim prin ierburi de părinţi/Când ne-om muta –n lucernă şi trifoi;/Iar fiii noştri zilnic vor aşterne/Un fân brumat de linişti peste noi.”(,,Remember”).
Poezia cu subiect tradiţional, referitoare la lumea satului, are punctul de pornire la Luca Onul în ,,Imnele bucuriei” ale lui Ioan Alexandru: ,,Un braţ de fân şi unul de otavă,/Un altul de lucernă sau trifoi;/Aceştia sunt strămoşii noştri care/De două mii de ani înspică-n noi…”(,,Poem”).
Ca Serghei Esenin şi Luca Onul îi trimite mamei o scrisoare, autoportretizându-şi existenţa de boem sechestrat la bloc, ameninţat de moarte, parcă ar fi dorobanţul din ,,O scrisoare de la Muselim-Selo” a lui George Coşbuc: ,,E-atâta moarte, mamă,/Pe-aici, încât socot,/Că burgu-acesta negru/Mă va-nghiţi de tot.”(,,Scrisoare mamei”).
Ideea morţii este obsesiv prezentă în poemele lui : ,,Tată, cineva-n zăvoi/ Sfâşie cu dinţii ceaţa,/Şi-n maşinile din noi/Moarte îşi pudrează faţa…”(,,Psalm absurd”); ,,Când Moartea nu mai poţi s-o înţelegi/De ce-ţi întinde mâna să i-o pupi?!...”(,,Sonet de ocazie”). Multe poeme au această temă: ,,Aventura frigului”(,,De la o vreme lutul e singurul condor/Ce-şi face cuib de rouă în crinii de pe casă;”); ,,Ţărm spre toamnă”(,,E-un anotimp când lumânări de frezii/Mă desenează cerb rănit de moarte”); ,,Prea devreme seară” (,,Şi va veni o vreme-n care/Vom semăna la chip cu lutul./În timp ce noi vom fi doar urna/Ce-o lasă-n dragoste sărutul” ; ,,Toţi”(,,De-aţi şti voi cine-i pârâtul/Când eu Morţii-i fac reclamă”); ,,Sfidarea morţii”, ,,Părţi egale”, ,,Lamentaţie”, etc. Atitudinea faţă de moarte este uneori una mioritică: ,,Cum să mor, Doamne, să mor/Când aud coasa-n mohor?”(,,Simple întrebări”). Aceste versuri îmi reamintesc de o poezie a regretatului poet târgoviştean Constantin Manolescu care afirma că în iulie nu mor ţăranii fiindcă ,,e prea mult de coasă”.
Poetul este conştient de menirea lui, îşi ia în serios statutul de creator. Foaia albă pe care se vor aşterne versurile este ,,Un acvariu în care în loc de peşti/Se pot vedea înotând cuvintele…”(,,Manuscrisul de pe masa poetului”). Preferă să fie perceput ca un prinţ al melancoliei, gata să înfrunte moartea: ,,Nu oricine se poate lăuda că a călcat cu sandale de aur roua dată în pârgă din grădinile paradisului,/Fără ca pendulul morţii să nu-l fi sărutat tot timpul pe gură”(,,Elogiul metaforei sau Îngerii din muguri”); ,,Nu oricine se poate lăuda că are posibilitatea de a purta epoleţi melancolici în fiecare zi a săptămânii,”(,,Elogiul metaforei sau Îngerii din muguri”).
Păunesciană este dăruirea poetului pentru misiunea sa: ,,Sângele meu ucis de Poezie/Are culoarea-afetului de tun”(,,Insomnie”). El se consideră Sisiful cuvintelor: ,,Precum Sisif eu car în spate/În loc de bolovani Cuvinte”(,,Munte vorbitor”). Într-o invocaţie adresată ,,dorului” poetul ar vrea să ajungă ,, În azilul din cuvânt”(,,Invocare către dor”).
Damnarea romantică, predestinarea celui ales îi convine: ,,Aş vrea coroana de cuvinte/Pe care o port uimit pe frunte/Cu spinii roşii daţi în muguri/Să fie de nobleţe- un semn”(,,Rana muntelui”), idee reluată în poezia ,,Fruct de vină”
O temă preferată în poeziile lui Luca Onul este cea a vânătorului şi a celui vânat, a puştii şi a glonţului. Reperul de la care se pleacă este ,,Moartea căprioarei” a lui Nicolae Labiş: ,,Hai, tată, vânătoarea de-animale/A început. Se las-o ceaţă grea/Pe puşca şi trăgaciul dumitale,/Vomită cerul cea din urmă stea.”(,,Elegie”). Se mai pot aminti poeziile: , ,,Slavă glonţului”, ,,Ospăţ”, ,,Maci în cuşcă”(,,O, de-aş fi avut o armă/Cum atâţia arme au/M-aş fi dus într-o cazarmă/Glonţului să mă predau.”), ,,Un rug până la cer”, ,,Poem cu măşti”, ,,Elegie americană” etc.
Poezia erotică a poetului pare a fi cel mai mult influenţată de lirica păunesciană, de multe ori ea devenind romanţă: ,,Să-l ascultăm pe Beethoven iubito, /Când străzile-s în noi numerotate/Cu stele-a căror galbenă privire/Pulsează lin în noi Eternitate!”(,,Elegie”). Pasiunea amoroasă este tranşant romantică: ,,Că eu ca un soldat în marş/Să te iubesc şi dincolo de moarte”(,,Elegie”). Iubirea este de multe ori o chemare de retragere în vegetal: ,,Să ne face meri de vară/Şi în toamnă lungi gutui…”(,,Cântec”); ,,Ci, vino, iubito, şi-nchină-te-adânc/La teiul cu floare spre ceruri curgând”(,,Poem de dragoste”); ,,Ne –apropiem, iubito, tot mai mult/De crini ce-mi dau dreptul la ninsoare,/Când apele din părul tău le-ascult/Ritmând în noi un asfinţit de soare”(,,Elegie”). O Radă argheziană (,,Doină”) capătă liniştiri rafaelice transformându-se într-o descriere a Fecioarei Maria.
Se poate vorbi în cazul lui Luca Onul de o stare bacoviană prezentă în unele din poemele sale. Ea este combinată cu răzvrătirea de tip Francois Villon: ,,Şi am golit butoaie pline,/Şi-am râs lângă butoaie goale,/Tot parcă-n iad e mult mai bine,/Nu împărat, ci coate goale!…”(,,Proiect de baladă”). Bacoviene sunt ca atmosferă şi poeziile ,,Cinegetică” şi ,,Burg duminical”.
Luca Onul a scris suave şi sprinţare poezii pentru copii. Lirica lui patriotică plăteşte tribut modelelor epocii, deşi poetul, pe urmele lui Adrian Păunescu din ,,Istoria unei secunde”(1972) subiectivează poezia patriotică prin contragere în simbol. Uneori modelul este clasicul George Coşbuc: ,,Mulţi duşmani au vrut prin vreme/Să ne fure viul grai”(,,Limba română”).
Nu lipsesc nici poeziile cu tentă baladescă, amintind de Radu Stanca sau de poeţii ,,Cercului de la Sibiu”: ,,Ierni eterne”, ,,Poartă de cuvinte” etc.
Luca Onul rămâne un poet valoros, care a retopit în propria-i retortă lirică, modalităţi şi mode poetice ale timpului său, imprimându-le tonalităţi originale, bazate pe un imagism debordant şi pe o bogată ţesătură metaforică. El a avut şi a trăit intens conştiinţa propriei valori: ,,În al cuvintelor viu miez e-un frig/Şi-o ceaţa-atât de rece şi de deasă,/Că dacă-ncerc pe nume să te strig/Până pe umeri cerul mi se lasă.”(,,După cuvinte…”).

Ion Radu Zăgreanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu