Cuibul visurilor-cu o sută de paşi mai aproape de Nemurirea rebreniană

Sintagma ,,Cuibul visurilor” s-a lipit definitiv de sufletul meu prin intermediul renumitului profesor Sever Ursa. Dânsul a fost cel care m-a convins, la faţa locului, în muzeul cu aceeaşi denumire, cât de important a fost Maierul în traseul existenţial parcurs de romancierul Liviu Rebreanu.
După această lecţie de lămuriri autobiografice referitoare la viaţa marelui prozator, sintagma amintită mai sus, avea să denumească şi publicaţia lunară cu acelaşi nume a comunei, ajunsă acum la numărul 100. ,,Intelighenţia” măiereană s-a adunat şi-a evaluat forţele şi a pus la cale această revistă, preluând numele muzeului dedicat scriitorului Liviu Rebreanu de către măiereni, din iniţiativa neobositului profesor Sever Ursa.
,,O revistă în mediul rural”, cam aşa scria prietenul nostru , regretatul publicist târgoviştean Mihail I. Vlad, mirându-se de ceea ce se înfiripa la Maieru, admirând pe condeierii locali pentru îndrăzneala lor.
Publicaţia ,,Cuibul visurilor” a luat naştere prin avântul romantic al unor literaţi măiereni care au dorit să menţină viu cultul pentru scriitorul Liviu Rebreanu, pentru opera lui. Au reuşit fiindcă îl aveau în frunte pe profesorul Sever Ursa, cunoscut rebrenolog, rafinat intelectual, talentat literat
Îmi aduc aminte de începuturile publicaţiei, când editorii ei erau sfătuiţi şi încurajaţi de poetul Mihail I. Vlad, apoi de prozatorul Aurel Podaru. Îi revăd pe profesorii Ursa Sever şi Icu Crăciun ticluind acasă la Aurel Podaru naşterea unui viitor număr al revistei. Ne înmânau noul ,,product” cu prietenie, cu lumina bucuriei în ochi, că au săvârşit un fapt măreţ, că acolo la Maieru, un grup de talentaţi iubitori de literatură, demonstrează lună de lună, că au să ne spună ceva interesant despre moştenirea operei literare rebreniene, că au devenit un centru cultural care trebuie luat în seamă.
În jurul profesorului Sever Ursa, în jurul acestei reviste de cultură ,,roieşte” o grupare literară demnă de a dialoga fără complexe cu scriitorime din Bistriţa, din Beclean, din Năsăud etc.
Cronologic totul a decurs firesc, liniar. Întâi s-a revărsat surplusul autenticelor trăiri rebreniene: ,,La Maieru, am trăit cele mai frumoase şi mai fericite zile ale vieţii mele”. Apoi s-a constituit muzeul şi pe urmă revista cu acelaşi nume: ,,Cuibul visurilor”. A fi publicat în paginile acestei reviste a devenit o onoare . Astăzi nu poţi concepe Maierul fără această publicaţie.. Când spui ,,Cuibul visurilor” cauţi în ,,cuibul” măierean intelectualii din spatele acestei reviste: Sever Ursa, Icu Crăciu, Alexandru Raţiu, Iacob Naroş, Viluţ Cărbune, Ilie Hoza, Macavei Al. Macavei, Mircea Prahase, Liviu Ursa şi inimosul primar Vasile Boroş etc.
Le admiri tenacitatea, perseverenţa, iubirea lor pentru opera rebreniană, pentru comuna lor.
Începuturile de noiembrie, luna naşterii lui Liviu Rebreanu, mă bântuie şi mă fascinează cu următoarele imagini: mi-l inchipui pe patriarhul iubirii pentru Liviu Rebreanu şi pentru opera acestuia, profesorul Sever Ursa, cutreierând prin liceele judeţului şi dând ,,dezlegare” la studierea operei rebreniene, mă văd însoţit de elevii mei ,,înveşnicindu-ne” în Muzeul ,,Cuibul visurilor” prin spusele aceluiaşi profesor despre Liviu Rebreanu, despre obârşiile ţăranului româ şi primind ca ,,merinde” de drum ultimul număr al publicaţiei ,,Cuibul visurilor”. Ion Radu Zăgreanu